Credite nebancare pentru restantieri 2023

credite nebancare pentru restantieri

Credite nebancare pentru restantieri 2023

Ai nevoie urgentă de bani, iar bancile refuză în mod sistematic să îţi ofere împrumuturi? Ai auzit de credit rapid pentru restantieri ? Un motiv ar putea fi acela că ai restanţe la alte banci, dar poate fi şi alt motiv. Îţi pot fi refuzate împrumuturile şi pentru că nu poţi depune suficiente garanţii, venitul tău nu este destul de mare, ori ai deja alte credite.

Indiferent de motiv, dacă vrei să primeşti rapid un împrumut, există soluţii. Creditele nebancare ar putea fi soluţia în cazul tău, indiferent dacă ai sau nu restanţe la bănci, indiferent dacă ai sau nu un venit lunar mare.

În rândurile de mai jos vei afla care ar putea fi motivele pentru care băncile refuză să îţi dea împrumuturi, ce este Biroul de Credit, ce este scorul FICO, de unde poţi primi credite nebancare rapide şi care sunt avantajele acestora.

     

Ce este Biroul de Credit? Ce banca acorda credit daca esti in biroul de credit

Biroul de Credit este o instituţie privată care se ocupă de colectarea datelor despre clienţii instituţiilor financiare, care pot fi bănci sau instituţii nebancare. E posibil, de asemenea, să colecteze informații și despre clienţii companiilor care furnizează şi alte servicii, pe bază de abonament (cablu, telefonie, gaze, lumină etc).

Scopul acestui birou este acela de a profila viitorii clienți ai bancilor sau ai altor companii afiliate. În baza datelor culese, clienţii primesc un scor FICO (Fair Isaac Corporation) care arată cumva predispoziţia lor de a îşi plăti obligaţiile la timp, de a întârzia uneori sau de a „uita” să le mai plătească.

Cum strânge Biroul de Credite informaţii despre tine. Pur şi simplu le primeşte de la băncile sau de la alte instituţii bancare ori nebancare la care ai diferite contracte. Poate strange de asemenea informații de la institutiile statului dar doar pe acelea care sunt publice, adică pe cele care pot fi obţinute de oricine.

Credit restantieri si cum te poate afecta scorul FICO

Probabil auzi foarte des de scorul FICO atunci când vrei să contractezi un credit. Este format din trei cifre, poate fi între 300 şi 850, şi arată oarecum riscul pe care şi-l asumă băncile atunci când le ceri un credit.

În ponderea calcularii scorului FICO se tine cont de:

  • istoricul de plată;
  • durata istoricului;
  • creditele în derulare;
  • credite noi;
  • tipul de împrumut utilizat.

Istoricul de plată are o pondere de 35% în stabilirea scorului FICO şi aici se urmăreşte, printre altele, cât de prompt ai fost în achitarea ratelor, dacă ai înregistrat întârzieri, cât de mult şi cât de des ai întârziat cu plata ratelor, cu ce sume ai întârziat etc.

Scorul FICO nu le obligă pe bănci sub nici o formă să îţi dea sau nu un credit, dar dacă ai un scor mic îţi va fi foarte greu să contractezi un împrumut la vreo bancă. În schimb, dacă scorul este foarte mare, vei obtine cel mai probabil un credit, dar în funcţie de sumele cerute şi de garanţiile oferite poți negocia o dobândă foarte bună.

Ai un rating slab? Cauti credit pentru restantieri? Iată ce poţi să faci

Dacă ai apelat deja la mai multe banci pentru a ţi se acorda un credit şi acestea au refuzat într-o manieră descurajantă, chiar dacă salariul pe care îl încasezi şi garanţiile prezentate te-ar fi calificat în mod normal pentru a contracta un credit, înseamnă, cel mai probabil, că ai un scor FICO mic, iar băncile nu au încredere să îţi acorde un împrumut.

În această situaţie ai trei variante:

  • te împrumuţi la prietenii;
  • plăteşti un avocat pentru a te ajuta să îţi îmbunătăţeşti scorul FICO;
  • apelezi la creditele nebancare pentru restanţieri.

Prietenii te pot ajuta o perioadă însă în curând îţi vor cere banii, lucru care presupune să o iei de la capăt, adică să te împrumuţi de la alţi prieteni.

În cazul în care scorul FICO este corect, avocaţii te pot ajuta doar dacă îţi plăteşti restanţele la bănci şi dacă mai aştepţi o anumită periodă.

Dacă ai nevoie rapidă de bani, cea mai bună soluţie pare a fi cea a creditelor nebancare pentru restanţieri.

Ce este creditul rapid online pentru restantieri

În România, creditele sunt acordate şi de alte instituţii decât cele bancare. Acestea se numesc IFN-uri, adică Instituţii Financiare Nebancare.

IFN-urile pot avea acces la scorul tău FICO sau la un alt instrument similar însă sunt mult mai lejere în acordarea împrumuturilor.

Pentru că nu sunt banci şi pentru că acordă credite şi persoanelor cu restanţe la plata ratelor, împrumuturile de la IFN-uri sunt cunoscute în termeni populari drept „imprumuturi nebancare pentru restanţieri”.

Voi continua să folosesc această sintagmă chiar dacă ai sau  nu restanţe la banci dar te interesează aceste servicii nebancare.

Ce acte îţi trebuie pentru a obţine creditul nebancar pentru restanţieri

Fiecare IFN are propriile reguli în ceea ce priveşte acordarea creditelor nebancare pentru restanţieri. Cele mai multe dintre acestea îţi vor solicita doar:

  • un act de identitate;
  • dovada unui venit lunar constant.

Actul de identitate trebuie să fie valabil în momentul în care soliciţi împrumutul şi în momentul în care ridici banii.

Venitul lunar îl poţi dovedi cu un extras de cont, cu o adeverinţă de salariu, cu un contract de muncă, cu un talon de pensie etc.

Dacă ai obţinut un venit lunar constant în ultimele luni din activităţi independente, IFN-urile s-ar putea să nu îl ia în calcul. Cu alte cuvinte, trebuie să dovedeşti, dacă se poate spune aşa, că vei încasa venitul respectiv pe toată perioada în care vei achita ratele.

Pentru a se asigura că nu vor fi probleme cu încasarea venitului şi implicit cu plata ratelor, unele IFN-uri îţi vor cere şi o anumită vechime la locul de muncă.

De asemenea, acestea vor analiza scorul tău FICO dar o vor face mult mai indulgent decât băncile, în sensul că vor încerca să înţeleagă de ce ai acel scor. Dacă nu l-ai dobândit din motive care să fie îngrijorătoare, îţi vor acorda imprumutul nebancar pentru restanţieri, deşi ar putea să îţi ceară garanţii suplimentare.

Avantajele unui credit rapid online nebancar pentru restanţieri

Principalul avantaj l-am enumerat deja dar îl voi relua, împreună cu celelalte avantaje. Aşadar, avantajele creditelor nebancare pentru restanţieri sunt următoarele:

  • primeşti împrumuturile chiar dacă ai restanţe la bănci – IFN-urile urmăresc de regulă scorul tău FICO dar sunt mult mai lejere în acordarea creditelor. Dacă ai avut în trecutul apropiat restanţe la banci dar le-ai plătit, în mod normal vei primi împrumuturile de la acestea. Le poţi primi chiar dacă nu ţi-ai achitat toate restanţele la banci;
  • primeşti împrumuturile mult mai rapid – dacă nu ceri o sumă foarte mare, poţi avea surpriza să primeşti banii pe loc sau în maxim 48 de ore. Acest lucru nu se întâmplă în cazul băncilor;
  • primeşti împrumuturile online – în anumite cazuri, unele IFN-uri au luat decizia să acorde împrumuturile online de nevoi personale. Tot ce trebuie să faci este contactezi un astfel de IFN, să explici telefonic sau prin alte mjloace de comunicare la distanţă ceea ce doreşti, iar actele le poți trimite prin poşta electronică. Banii îi primeşti direct în cont. Unele IFN-uri au chiar aplicaţii mobile prin care obţinerea creditului este mult mai simplă;
  • primeşti împrumuturile cu acte mai puţine – după cum am menţionat anterior, de multe ori poţi primi creditele doar cu buletinul şi adeverinţa de salariu;

vei plăti rate o perioadă mică de timp – perioada în care va trebui să plăteşti rate se întinde de regulă de la câteva luni până la trei ani.

De ce sa alegi institutiile nebancare pentru finantare?

  • Proces simplu de aplicare: Institutiile nebancare au procese mai simple si mai rapide de aplicare pentru credite, comparativ cu banci. Acest lucru inseamna ca poti obtine banii mult mai rapid decat daca ai aplica la o banca.
  • Flexibilitate in ceea ce priveste sumele si perioadele de rambursare: Institutiile nebancare ofera sume de bani mai mici si perioade de rambursare mai scurte, ceea ce le face o alegere ideala pentru nevoi financiare mai mici. De asemenea, acestea ofera posibilitatea de a prelungi perioada de rambursare, in cazul in care situatia financiara se schimba.
  • Approbare mai rapida: Deoarece institutiile nebancare au procese mai simple de aprobare, acestea pot aproba un imprumut in doar cateva ore, in timp ce la o banca acest proces poate dura zile sau chiar saptamani.

De unde poţi lua credit online nebancar pentru restanţieri

În România există numeroase IFN-uri sau firme la care poţi apela pentru un credit rapid pentru restanţieri. Voi face o scurtă listă cu acestea, râmând ca tu să analizezi oferta fiecăreia şi să optezi pentru cea care îţi convine cel mai mult.

Puteti gasi mai multi creditori care va pot pune la dispozitie un imprumut rapid de bani, completand formulare online. De asemenea, tot online va puteti calcula ratele, aproape fiecare site al IFN-urilor dispunand de un calculator de rate a creditelor nebancare, in functie de mai multe variabile: durata imprumutului, venitul propriu, daca mai aveti si alte credite in derulare, etc.

Bancile te tin o eternitate pana iti dau un raspuns si sunt foarte exigente. In plus, se pare ca pentru banci nici nu mai e rentabil sa acorde imprumuturi de nevoi personale populatiei, avand in vedere faptul ca numarul restantierilor a crescut vazand cu ochii. Asa ca in ultimii ani au inceput sa castige teren in piata companiile care acorda romanilor credite nebancare.

IFN uri care acorda credite restantierilor:

IFN-urile care acorda credite restantierilor sunt o optiune atractiva, deoarece acestea ofera o alternativa la banci. Multi oameni se tem sa aplice la banci deoarece sunt convinsi ca nu vor fi acceptati din cauza problemelor financiare anterioare. Cu toate acestea, IFN-urile sunt deseori mai indulgente in ceea ce priveste istoricul financiar si pot oferi solutii personalizate pentru nevoile financiare individuale.

Viva Credit – poţi primi un imprumut nebancar dacă ai peste 20 de ani, un salariu stabil sau o pensie. De asemenea, poţi primi creditul chiar şi atunci când nu ai un salariu sau o pensie dacă ai un PFA. Poţi primi din prima un credit de până la 2.000 de lei apoi îţi poţi deschide o linie de credit prin care poţi solicita mai multe credite succesive în doar câteva minute;

Credius – poti primi un imprumut doar cu buletinul, suma maxima poate fi 40.000 de lei;

Provident – dacă ai cel puţin 18 ani poţi primi credit de nevoi pentru restanţieri de până la 15.000 de lei;

Credit Prime – Linie de credit pentru 24 de luni cu 0% dobândă în primele 30 de zile! Suma maxima 4.000 de lei;

CreditFix – trebuie să ai un venit minim lunar, care depinde în funcţie de valoarea creditului solicitat, şi să fii major. Cu alte cuvinte, trebuie să ai 18 ani şi nu 20 de ani ca în cazul altor IFN-uri;

HoraCredit – poţi obţine un credit nebancar pentru restanţieri   de până la 10.000 de lei;

Feratum Money – la primul credit nebancar pentru restanţieri, dacă nu e mai mare de o anumită sumă, vei avea dobândă 0%;

Informaţiile de mai sus se pot schimba, ele fiind valabile în momentul redactării articolului. Verifică cu atenţie fiecare IFN din lista de mai sus şi alege creditele nebancare pentru restanţieri care ţi se potrivesc ţie. Spor!

Banci care acorda credite restantierilor

În prezent, există o serie de bănci care acordă credite restanțierilor. Acestea includ BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, ING Bank, Credit Europe Bank și Alpha Bank. În general, aceste bănci oferă credite cu dobanzi mai mari decât cele standard, dar în același timp acestea oferă și un grad mai mare de flexibilitate în ceea ce privește eligibilitatea.

BRD este una dintre cele mai mari bănci din România care oferă credite restanțierilor. Aceasta oferă o varietate de produse de creditare, inclusiv un împrumut personal și un împrumut pentru consolidarea datoriilor. În general, BRD cere ca restanța să nu fie mai mare de 12 luni și să nu fie înregistrată la Biroul de Credit. De asemenea, trebuie să aveți un venit minim de 1.000 RON pe lună și să fiți angajat de cel puțin 6 luni.

Banca Transilvania este o altă bancă care oferă credite restanțierilor. Aceasta oferă un produs de creditare numit BT Fix, care poate fi folosit pentru a acoperi o gamă largă de nevoi financiare, inclusiv pentru consolidarea datoriilor. Pentru a fi eligibil pentru un astfel de credit, trebuie să aveți un venit minim de 1.500 RON pe lună și să nu aveți restanțe mai mari de 6 luni.

Raiffeisen Bank este o altă bancă din România care oferă credite restanțierilor. Aceasta oferă un împrumut personal care poate fi folosit pentru a acoperi o gamă largă de nevoi financiare. Pentru a fi eligibil pentru a obține un astfel de credit, restanțierii trebuie să îndeplinească anumite criterii. Raiffeisen Bank, spre exemplu, cere ca restanțierii să aibă un venit regulat și să fie angajați cu contract pe perioadă nedeterminată.

Cat dureaza sa accesezi credite nebancare online?

Creditul nebancar online presupune intrarea pe site-ul unei Institutii Financiare Nebancare(vezi lista de mai jos) si completarea unui formular online. Aprobarea unui credit nebancar online este una rapida, avand in vedere circumstantele acordarii.

Ideea acestor credite online este tocmai aceea de a face rost rapid de bani. Sumele imprumutate prin aceste credite sunt mici, insa, posibilitatea completarii online a formularelor este una facila, scutindu-te de deplasari la sediul respectivei institutii.

Formularul online pentru obtinerea rapida a unui credit nebancar trebuie sa fie completat corect. Daca vi se cere sa furnizati informatiile necesare si complete pentru aprobarea unui credit nebancar rapid este tocmai datorita scopului avut de IFN-uri de a va acorda creditul rapid. Trebuie sa va asigurati ca ati completat corect formularul online. Orice eroare facuta la completarea formularului online pentru obtinerea unui credit nebancar rapid, poate duce la blocarea acordarii creditului sau la intarzierea obtinerii acestuia.

Pot aplica pentru un credit ifn pentru restantieri

Dacă numele tău apare pe o listă de delicvențe precum cea a Biroului de Credit, șansele de a obține un împrumut vor fi mici, majoritatea băncilor vor respinge orice cerere de credit în cazul în care solicitantul se află în această situație. Cu toate acestea, există și excepții.

Unele bănci care acceptă rău platnici îți pot aproba împrumutul solicitat, însă nu înainte de a efectua o analiză a veniturilor din prezent, a situației tale materiale și de a solicita anumite informații de la Biroul de Credit.

Poți obține un împrumut bancar chiar și în calitate de restanțier, dacă îndeplinești anumite standarde.

Ai avut restanțe minore de plată în trecut? Lucrezi pentru o multinațională, o firmă serioasă sau o societate națională? – Dacă da, ai mai multe șanse de a fi declarat eligibil pentru un credit bancar.

Din fericire, în afară de serviciile bancare tradiționale, există alternative sigure care îți vor permite să obții un credit online pentru restanțieri.

Cu toate ca in general IFN-urile au dobanzi exorbitante, flexibilitatea, rapiditatea acordarii creditelor nebancare si amabilitatea angajatilor ii convinge pe romani sa apeleze cu incredere la serviciile lor. In plus, planurile lor de returnare a imprumuturilor le asigura un numar destul de bun de clienti buni platnici. Multe dintre IFN-uri ofera credite nebancare cu rate saptamanale, sumele fiind destul de mici ca orice client sa le poata achita fara niciun fel de efort.

Atunci cand contractezi un credit nebancar, daca optezi catre o companie serioasa, poti fi sigur ca nu vei avea parte de surprize neplacute. La IFN-uri, ratele creditelor sunt fixe, imprumuturile se fac in lei si nu ai niciun fel de comision ascuns. Stii exact de la inceput cat te costa creditul tau nebancar. Ceea ce diferentiaza intre ele IFN-urile sunt conditiile de acordare, comisioanele de acordare, tipul ratelor si mai ales dobanzile. De pilda, exista institutii financiare nebancare care au dobanzi uluitor de mici, comparabile chiar cu cele ale bancilor, insa acolo conditiile de acordare a imprumuturilor sunt ceva mai exigente, insa tot sunt mai flexibile decat bancile si mai ales mai rapide.

Alte IFN-uri percep comision de acordare, altele nu. Unele au dobanzi infiorator de mari, dar acorda online credit chiar si persoanelor inregistrate cu intarzieri la plata ratelor in Biroul de Credite. Aceasta este o adevarata provocare pentru cei care au nevoie rapid de bani. Tot mai multi clienti ai bancilor au dificultati in achitarea ratelor, intarzie cu platile si astfel, ajung sa fie raportati la Biroul de Credite. Iar din acel moment isi pot lua adio pentru o foarte lunga perioada de timp de la orice forma de creditare din partea vreunei banci. Pentru aceste persoane creditele nebancare inseamna o mare valoare.

Lista credite pentru rau platnici

Suma:
Termen:
Am gasit credite pentru tine.
Am gasit un credit pentru tine
Nu am gasit un credit pentru tine. Cauta din nou.
Show more results

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share this post